Mănăstirea Chistoleni – o Mănăstire care a renăscut

Aflându-mă recent întro deplasare de serviciu în raionul Basarabeasca, unde realizam filmări în vederea turnării unui film despre Moldova şi locurile ei pitoreşti, am avut fericita ocazie să descopăr o mănăstire, o mănăstire care a renăscut ca pasărea Phoenix, după ce în timpurile de odinioară a fost distrusă în totalitate. Niciunul din edificiile de altădată a Mănăstirii nu au mai ajuns până în timpurile noastre. Bucuria, dar şi mirarea mea a fost cu atât mai mare cu cât am desoperit această mănăstire în sudul republicii, iar în sud, Moldova practic nu are mănăstiri. Mănăstirea este situată la circa 6 km de satul Sadaclia, Basarabeasca. Pe toată această distanţă, spre Mănăstire duce un drum de ţară. Se merită însă să-l parcurgi. Odată ajuns, am desoperit o biserică, un bloc de chili pentru vieţuitorii Mănăstirii şi câteva răstigniri. E mult sau e puţin? Eu cred că e mult, dacă ţinem cont de faptul că la anul 1997 când s-a redeschis Mănăstirea, aici nu mai rămăsese piatră pe piatră din vechea aşezare monastică.
Mănăstirea poartă hramul „Sf. Nicolae” şi este o mănăstire de maici. La momentul actual, în Mănăstire vieţuiesc nouă maici şi doi preoţi. Preotul duhovnic al Mănăstirii, părintele Filaret, îi mulţumeşte lui Dumnezeu că i-a dat puteri să zidească, cu ajutorul creştinilor, dar şi cu ajutorul administraţiei publice locale, cele câteva edificii. Dar, spune părintele, la Mănăstire vin tot mai mulţi creştini şi biserica este uneori neîncăpătoare, pe timp de vară slujbele se oficiază chiar şi afară. Iată de ce îl roagă pe Dumnezeu să-i dea puteri să mai construiască o biserică. Şi aşa cum râvna pentru cele duhovniceşti a comunităţii monastice de la Mănăstirea „Sf. Nicolae” este mare, deja există un proiect de construcţie a unei biserici mai mari, mai încăpătoare.
Mănăstirea de maici „Sf. Nicolae” din Sadaclia, Basarabeasca, mai este cunoscută şi ca Mănăstirea de la Chistoleni. Din vechile documente aflăm că Mănăstirea Chistoleni a fost înfiinţata în anul 1932, de Mitropolitul Gurie Grosu (1926-1936), pe moşia lui Vasile Pistol, un creştin, originar din satul Sadaclia, care a donat 50 de hectare de pământ Mitropoliei. În documente, Mănăstirea este numită şi „Manastirea Mitropolitiilui Gurie”.
Până la închidere, era o asezare monastcă mică, având o biserică şi un corp de chilii. La anul 1932 numărul vieţuitorilor era de 20, iar stareţ al Mănăstirii era Iachint Ciobanu, un ucenic al Mitropolitului Gurie care la acea vreme avea 36 de ani, ceea ce presupune că iniţial Mănăstirea a fost o mănăstire de bărbaţi.
În perioada celui de al doilea război mondial, mai exact în anul 1942, mănăstirea era deja o mănăstire de maici, şi depre asta aflăm din unele surse care spun că în acel an, din cauza războiului, maicile au plecat la Vărzăreşti, iar Mănăstirea a fost transformată în inchisoare pentru deţinuţi militari. După război aici erau aduşi şi deţinuti politici.
Din 1950 pe teritoriul Mănăstirii, a funcţionat un spital, iar după închiderea acestui spital, încăperile mănăstirii au fost folosite de gospodaria agricolă din localitate.
În această perioadă, Mănăstirea a fost distrusă până în temelie, iar din ceea ce a rămas din edificiile ei, au fost construite câteva ferme.
Aşa, mulţi ani la rând, locul pe care cândva se înălţa o mănăstire, a pustiit. Dar, în primăvara anului 1997, mănăstirea a fost reactivată ca mănăstire de maici cu numele „Mănăstirea Chistoleni”. Tot atunci a început construcţia edificiilor necesare pentru desfăşurarea vieţii mănăstireşti. Practic, cea mai mare parte a lucrărilor de edificare din nou a mănăstirii „Sf. Nicolae” s-au desfăşurat timp de un an. Atunci s-a pus şi temelia actualei biserici.
Localnicii spun că la redeschiderea Mănăstirii au contribuit în mod deosebit doi frati, preoti: părintele Ioan Jelihovschi, care actualmente este preot paroh în satul Carabetovca si protoiereul Valerian Jelihovschi, preot paroh al bisericii din satul Sadaclia.