Joi, Mântuitorul este “prins” sau cum s-ar spune în termenii de azi “arestat” şi Iuda i-l arată celor care au venit să-L ia, printr-un sărut. De acum încolo expresia “sărutarea lui Iuda” va avea o simbolistică pe departe bună. Iuda îl sărută pe Hristos spunându-I:“Bucură-Te, Învăţătorule”, iar Învăţătorul îl întreabă: “Iuda, prin sărutare-L vinzi tu pe Fiul Omului?” Era împlinirea a ceea ce Iisus vestise cu puţin înainte, la masa de sărbătoare: “Adevărat, adevărat spun vouă că unul dintre voi mă va vinde”… “Cel ce întinde mâna cu Mine în blid, acela mă va vinde”. Tot în această zi, Iisus vorbeşte pentru ultima dată despre Patimile pe care avea să le sufere. Ucenicii Lui, nu prea au înţeles sensul acestor spuse, tot poate cum astăzi urmaşii Lui, nu le înţeleg, dar adevăratul sens al cuvintelor care prevesteau Patimile, se va descoperi prin Învierea Domnului, când Iisus, prin Patimile Sale, pe care le-a suferit doar El pentru întreaga omenire, va face, întreaga omenire, părtaşă la Învierea Lui.
Acea masă de sărbătoare din Joia Mare, a rămas în tradiţia creştină ca Cina cea de Taină. La cină, Iisus, a instituit Taina Sfintei Euharistii sau a Sfintei Împărtăşanii, Taină în care Hristos se aduce continuu Jertfă nesângeroasă pentru păcatele noastre. Este cel mai mare dar pe care Iisus îl lasă drept moştenire, acela de a avea o Taină prin care El suferă pentru păcatele tale şi le curăţă. Bineînţeles că Euharistia este indispensabilă spovedaniei, pentru că nu-l poţi primi pe Hristos fiind necurat, dar Euharistia, îmbinată cu Spovedania, este Taina care te lasă să alegi pe cât de mult te alături tu celor care îl răstignesc, pentru că El oricum se răstigneşte pentru tine şi pe cât de mult te faci părtaş la Învierea Lui. Iată bucuria, iată dilemma, iată mulţumirea, iată nostalgia acestei zile sfinte.
Fără îndoială, întregă Săptămâna Patimilor, în fiecare zi a ei, ne îndeamnă la pioşenie. Joia, este de obicei ziua în care, alături de Marţea, în afara posturilor, conform canoanelor bisericeşti, nu există nicio restricţie alimentară. Lunea, potrivit dorinţei fiecăruia în viaţa de mir şi obligatoriu în obştea monahală, este ziua de postire pentru îngerul păzitor. Miercurea este rânduită pentru aducerea aminte de ruşinoasa vindere în care Iuda îşi vinde Învăţătorul contra a 30 de arginţi şi luarea de învăţături de pe urma acestei vinderi. Mai ales în această Săptămână, dar şi dincolo de ea, Vinerea începe acel ciclu mântuitor de trei zile al Reabilitării omului din robia păcatului şi a morţii, dar şi a Patimilor lui Iisus - este ziua celei mai stricte abstinenţe alimentare în amintirea Patimilor Domnului pe Cruce, pentru noi. Cea de a doua zi, Sâmbăta, este ziua în care Domnul Iisus S-a aflat în mormânt. Dar, Patimile, culminează cu bucuria universală a Învierii Domnului, în ziua cea dintâi a săptămânii, Duminica.
Din această înşuruire spirituală a zilelor din Săptămâna Patimilor ne mai rămân două: Marţea şi Joia. Marţi, ne-am adus aminte de Pilda smochinului nerodior, pe care Mântuitorul îl blestemă, pentru că nu avea roade, arătându-ne astfel că “orice pom care nu face roade, se aruncă în foc”, iar Joia este ziua, prin excelenţă, împletită cu dorinţa noastră de a mulţumi lui Dumnezeu mai ales pentru această Taină pe care ne-a lăsat-o, dar în loc de asta, El se apleacă smerit şi ne spală picioarele, cu dorinţa noastră de a-L avea mereu alături, dar în loc de asta, fugim cu ucenicii când Îl vedem arestat, suntem conştienţi că Îl pierdem, dar Îl dăm la moarte. Şi totuşi El, în Duminica Învierii Sale, ne aratăcăaşa precum El aÎnviat, va învia fiecare dintre noi, dar în schimb nu cere nimic pentru acest răspuns răspicat la întrebarea care a chinuit secole la rand omenirea: Ce este dincolo?”. Glasul iertător al Mântuitorului, coboară de pe Cruce, în sufletele noastre şi Părintele ceresc se lasă înduplecat de Fiul Său: Părinte, iartă-le lor căci nu ştiu ce fac”.
Acea masă de sărbătoare din Joia Mare, a rămas în tradiţia creştină ca Cina cea de Taină. La cină, Iisus, a instituit Taina Sfintei Euharistii sau a Sfintei Împărtăşanii, Taină în care Hristos se aduce continuu Jertfă nesângeroasă pentru păcatele noastre. Este cel mai mare dar pe care Iisus îl lasă drept moştenire, acela de a avea o Taină prin care El suferă pentru păcatele tale şi le curăţă. Bineînţeles că Euharistia este indispensabilă spovedaniei, pentru că nu-l poţi primi pe Hristos fiind necurat, dar Euharistia, îmbinată cu Spovedania, este Taina care te lasă să alegi pe cât de mult te alături tu celor care îl răstignesc, pentru că El oricum se răstigneşte pentru tine şi pe cât de mult te faci părtaş la Învierea Lui. Iată bucuria, iată dilemma, iată mulţumirea, iată nostalgia acestei zile sfinte.
Fără îndoială, întregă Săptămâna Patimilor, în fiecare zi a ei, ne îndeamnă la pioşenie. Joia, este de obicei ziua în care, alături de Marţea, în afara posturilor, conform canoanelor bisericeşti, nu există nicio restricţie alimentară. Lunea, potrivit dorinţei fiecăruia în viaţa de mir şi obligatoriu în obştea monahală, este ziua de postire pentru îngerul păzitor. Miercurea este rânduită pentru aducerea aminte de ruşinoasa vindere în care Iuda îşi vinde Învăţătorul contra a 30 de arginţi şi luarea de învăţături de pe urma acestei vinderi. Mai ales în această Săptămână, dar şi dincolo de ea, Vinerea începe acel ciclu mântuitor de trei zile al Reabilitării omului din robia păcatului şi a morţii, dar şi a Patimilor lui Iisus - este ziua celei mai stricte abstinenţe alimentare în amintirea Patimilor Domnului pe Cruce, pentru noi. Cea de a doua zi, Sâmbăta, este ziua în care Domnul Iisus S-a aflat în mormânt. Dar, Patimile, culminează cu bucuria universală a Învierii Domnului, în ziua cea dintâi a săptămânii, Duminica.
Din această înşuruire spirituală a zilelor din Săptămâna Patimilor ne mai rămân două: Marţea şi Joia. Marţi, ne-am adus aminte de Pilda smochinului nerodior, pe care Mântuitorul îl blestemă, pentru că nu avea roade, arătându-ne astfel că “orice pom care nu face roade, se aruncă în foc”, iar Joia este ziua, prin excelenţă, împletită cu dorinţa noastră de a mulţumi lui Dumnezeu mai ales pentru această Taină pe care ne-a lăsat-o, dar în loc de asta, El se apleacă smerit şi ne spală picioarele, cu dorinţa noastră de a-L avea mereu alături, dar în loc de asta, fugim cu ucenicii când Îl vedem arestat, suntem conştienţi că Îl pierdem, dar Îl dăm la moarte. Şi totuşi El, în Duminica Învierii Sale, ne aratăcăaşa precum El aÎnviat, va învia fiecare dintre noi, dar în schimb nu cere nimic pentru acest răspuns răspicat la întrebarea care a chinuit secole la rand omenirea: Ce este dincolo?”. Glasul iertător al Mântuitorului, coboară de pe Cruce, în sufletele noastre şi Părintele ceresc se lasă înduplecat de Fiul Său: Părinte, iartă-le lor căci nu ştiu ce fac”.
Vã dorim tuturor Paşte fericit, sã aveţi casa binecuvântatã şi inima curatã pentru această sãrbatoare şi pentru restul anului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu