O nouă apariție editorială, a văzut lumina zilei la Chișinău.
„Mănăstirea de maici Sf. Gheorghe” din or. Ungheni, autor Iulian Proca, este
o publicație care ne vorbește despre începuturile acestui Sfânt Așezământ. În
debutul broșurii, autorul spune:
„Mănăstirea „Sf. M. Mc. Gheorghe“ face parte din șirul mănăstirilor noastre pe care le putem numi „noi“ sau „tinere“, adică din șirul acelor mănăstiri care au fost construite din talpă, după anii de renaștere națională, după căderea imperiului sovietic și încetarea prigoanei comuniste asupra credinței ortodoxe. În sensul acesta, Mănăstirea „Sf. Gheorghe“ are un avantaj. Dacă în ceea ce privește mănăstirile noastre, cu o istorie bogată, de câteva sute de ani, datele istorice privind constituirea lor sunt incerte, iar însuși momentul întemeierii este pus mai ales în seama legendei decât a faptelor istorice, mănăstirile noi, au acest avantaj ca istoricul lor să ajungă, din prima sursă, la generațiile viitoare care, sperăm noi, vor fi dornice să afle trecutul acestor Sfinte așezăminte, peste care Dumnezeu și-a revărsat binecuvântarea”.
”La intrarea în Mănăstire întâlnesc o fetiță de școală
care tocmai iese din biserică. Își face cruce și îmi spune că i - a cerut iertare
lui Dumnezeu și că orice copil trebuie să facă la fel ori de câte ori simte
această necesitate. Mă gândesc că dacă ea, un copil nevinovat, a simțit nevoia
să ceară iertare de la Dumnezeu, cu cât mai mult noi, cei mai înaintați în ani,
intrând pe poarta Mănăstirii, ar trebui să conștientizăm această necesitate.
Dar, să intrăm ! Să cunoaștem Mănăstirea „Sf. Gheorghe“ din Ungheni, în care
astăzi viețuiesc și slujesc 10 maici 5 preoți și 4 diaconi”, ne îndeamnă Iulian
Proca. Aceasta este cea de a doua publicație, lansată de jurnalistul Iulian
Proca, după ce în 2011 a lansat broșura „Chistoleni - o mănăstire care a
renăscut”.„Mănăstirea „Sf. M. Mc. Gheorghe“ face parte din șirul mănăstirilor noastre pe care le putem numi „noi“ sau „tinere“, adică din șirul acelor mănăstiri care au fost construite din talpă, după anii de renaștere națională, după căderea imperiului sovietic și încetarea prigoanei comuniste asupra credinței ortodoxe. În sensul acesta, Mănăstirea „Sf. Gheorghe“ are un avantaj. Dacă în ceea ce privește mănăstirile noastre, cu o istorie bogată, de câteva sute de ani, datele istorice privind constituirea lor sunt incerte, iar însuși momentul întemeierii este pus mai ales în seama legendei decât a faptelor istorice, mănăstirile noi, au acest avantaj ca istoricul lor să ajungă, din prima sursă, la generațiile viitoare care, sperăm noi, vor fi dornice să afle trecutul acestor Sfinte așezăminte, peste care Dumnezeu și-a revărsat binecuvântarea”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu