Mănăstirea Căpriana

Filmuleț de Iulian Proca despre Mănăstirea Căpriana

Mănăstirea Vărzărești

filmuleț de Iulian Proca despre localitatea și Mănăstirea Vărzărești

Mănăstirea Japca

filmuleț de Iulian Proca

23 August - Ziua comemorării tuturor victimelor regimurilor totalitare și autoritare

Predarea religiei în școală - nu am întârziat?

Predarea religiei în școală este o chestiune dezbătută mai demult și pe larg în societate. Încă din anii ’90, Biserica a intervenit cu demersuri pe lângă autoritățile statului în vederea introducerii religiei ca obiect de studiu în școlile din R. Moldova, dar fără rezultat. Subiectul a revenit în actualitate mai întâi în urma unei discuții, mai exact a unei declarații a Mitropolitului Vladimir că ar fi discutat cu premierul Vlad Filat, apoi în urma unei întrevederi dintre autoritățile de stat și cei doi Mitropoliți de la Chișinău – Petru al Basarabiei și Vladimir al Chișinăului și Întregii Moldove. Între timp un grup de lucru a elaborat programa noii discipline care, ar trebui să se numească Bazele Ortodoxiei și ar trebui să fie predată de două ori pe săptămână, așa cum prevede respectiva programă. Dincolo de aceste date strict informative, subiectul predării religiei în școală a generat și generează opinii în contradictoriu – pro și contra, iar opiniile pro la rândul lor s-au împărțit în două – pro predare religie obligatoriu și pro predare religie opțional.
Personal, am avut ocazia să predau religia în școală, la clase de la 1 la 12. Printre concluziile pe care mi le-am făcut, este și aceea că elevii, au nevoie de această disciplină.
Există în curricula școlară la momentul actual mai multe discipline, utile sau mai puțin utile, asta e o altă întrebare, răspunsul la care trebuie să-l dea funcționarii de la Ministerul Educației, cert este că există discipline care unui elev îi sunt pe plac, iar altuia nu. Faptul că o disciplină nu îi este pe plac unui elev, poate avea la bază diverse motive, ca spre exemplu acela că nu înțelege respectiva disciplină. Cel mai elocvent exemplu în acest sens pot fi științele exacte, pe care, nu le este dat tuturor să le înțeleagă. Am discutat cu mai mulți profesori de obiecte școlare pe care nu toți elevii le înțeleg și ei mi-au confirmat suspiciunile. Problema este că atunci când unui copil nu îi place o disciplină, el nu se mai străduiește să o înțeleagă, asistă la ora în care se predă această disciplină din obligație și nu mai are întrebări vis – a – vis de ceea ce aude nou la această disciplină. Asta am înțeles de la profesorii altor discipline. Dar ce am observat eu însumi? Am observat că nu există copii care să nu aibă întrebări legate de religie. Fie că e vorba de viața Mântuitorului Iisus Hristos, fie că e vorba de anumite evenimente descrise în Biblie, fie că e vorba despre cele 10 Porunci, copiii întotdeauna au întrebări chiar dacă despre acestea toate abia urmează să se vorbească peste câteva lecții. Deci, religia, nu este o disciplină care cumva ar putea deveni neinteresantă pentru elevi. Religia este disciplina care vine să plinească acea parte din interiorul omului care în permanență îl caută pe Dumnezeu. Uneori chiar și omul matur simte că s-a depărtat de Dumnezeu și caută să revină în grija Tatălui, aidoma fiului risipitor, darmite un copil care curat fiind cu inima crede în Dumnezeu nu doar atunci când are nevoie de El.
Dacă parcurgem curricula școlară, nu știu de vom găsi specificat acolo că matematica, limba și literatura română, informatica sau desenul au caracter obligatoriu ci vom găsi doar că ele fac parte din orele de care are nevoie elevul pentru formare. Astăzi încă mai există discuții dacă religia trebuie să fie opțională sau obligatorie în școală. Dar, prezența orei de Religie în școală și nu numai, poate chiar și în instituțiile de un nivel mai înalt decât cel școlar, nu trebuie privita doar ca un demers religios, doar ca o dorință a Bisericii ci ca un mod de reprezentare corecta a culturii, valorilor naționale și universale, ca pe un exercițiu în respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale semenilor, respectului celor din jur. La introducerea religiei ca obiect de studiu obligatoriu în școlile din România, Patriarhul României Daniel, atunci încă Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, spunea că „Religia este parte integranta a culturii europene, iar prezența acestei discipline in sistemul de învățământ public nu reprezintă o inovație sau un "model românesc (aparte – n.n.)", ci un act de dreptate, bazat pe cultura europeana si o necesitate permanenta in procesul nobil de formare moral - sociala a elevilor".
Sfânta Scriptură, aducându – ne în atenție o parabolă a Mântuitorului Iisus Hristos spune : „oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă,
a căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.
Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.
Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.
Omul are o constituție dihotomică, este atât trup cât și spirit. Adeseori trupul omului este o oglindă a sufletului lui. Clădirea unei case, înseamnă formarea unor principii de viață sănătoase, iar principiile sănătoase odată zidite în stâncă, adică pe o temelie durabilă, nu pot fi zdruncinate atât de ușor. Iată de ce predarea religiei în școli, nu este doar o dorință ce se vrea impusă de Biserică, ea este o necesitate pentru a crește o generație de oameni sănătoasă moral. Trupul trăiește cu hrană trupească, pe când sufletul „cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu” (Deut. 8,3; Lc.4,4; Mt. 4,4). Iată de ce oferindu-i copilului cunoștințe din alte domenii precum matematica, informatica etc. prin introducerea religiei în școală, i-am oferi și baza pe care se va forma înțelegerea celorlalte discipline. E adevărat, noi cam aventurându-ne în discuții despre dacă trebuie introdusă religia în școală sau nu, am cam întârziat cu acest subiect, cu aproape 20 de ani, cam atâția câți are R. Moldova ca stat.
La întrunirea care a avut loc recent între premierul Vlad Filat și Mitropoliții Vladimir și Petru, ambii Mitropoliți au spus că în comunitățile unde se predă religia, iar astăzi la noi religia se predă opțional în peste 20 de raioane, a scăzut rata criminalității, că religia îl face pe om mai bun, îl înnobilează, îl face mai atent la nevoile celor din jur. Există o altă disciplină care ar putea pretinde că face același lucru? De aceea chiar dacă este ușor târzie această inițiativă, ea e salutabilă și fie ca sărbătoarea Paștelui către care autoritățile au promis că va exista deja o concepție clară privind predarea religiei în școală, să aducă această concepție. Să o aducă alături de bucuria cea mare a Învierii Domnului - cea mai mare bucurie creștină pentru care omul se străduiește să fie mai bun, devine mai receptiv la nevoile semenilor, devine un împlinitor al voii lui Dumnezeu, răspândind astfel în lume valorile perene ale religiei Ortodoxe.
Hristos a Înviat !

În Ioran botezându – Te, Tu, Doamne….

Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, este acel eveniment în care Iisus, în apele Iordanului, primește Botezul pocăinței, de la Ioan.


Toată lucrarea lui Iisus în lume a avut loc ca o continuă împlinire a voii lui Dumnezeu – Tatăl în lume. Iată că și de această dată când Iisus vine la Ioan ca să primească botezul „plinind toate ale Legii”, Ioan Îl oprește zicând: „Eu sunt cel care are trebuință să fie botezat de Tine și tu vii la mine?” (Matei 3,14). Dar Iisus îi spune lui Ioan: „Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea” (Matei 3,15).
Evenimentul Botezului, potrivit exegeților biblici, a avut loc în anul 30 al vieții pământești a Mântuitorului Iisus Hristos. De acum înainte, Mântuitorul v-a propovădui lumii întregi Învățătura Dumnezeiască, Voia Tatălui ceresc.
Botezul Domnului reprezintă, pe lângă însuși evenimentul sărbătorit și prima arătare a lui Iisus în lume, prima lui ieșire publică. Când Ioan era întrebat: ”Dar cine eşti? Eşti Ilie?”(Ioan 1,21), el răspundea „Nu”. „Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul? Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei„ (Ioan 1,25 - 27). „A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).
La botezul Domnului, a avut loc prima Teofanie sau arătare a lui Dumnezeu: Duhul Sfânt s-a pogorât și a stat deasupra Fiului în chip de porumbel, iar Glasul Tatălui din ceruri, a mărturisit: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”. Botezul Domnului devine astfel și sărbătoarea manifestării depline a Trinității Dumnezeiești. Fiul, primește Botezul în apa Iordanului, Duhul Sfânt în forma unui porumbel se pogoară peste creștetul Fiului lui Dumnezeu și Glasul Tatălui mărturisește din ceruri: ”Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Luca 3, 22).
În tradiția ortodoxă, de obicei a doua zi după o mare sărbătoare sunt prăznuite persoanele care au luat parte la evenimentul sărbătorit. Astfel, a doua zi după Naștere o sărbătorim pe Maica Domnului, a doua zi după sărbătoarea Maicii Domnului, îi sărbătorim pe dumnezeieștii ei părinți, Ioachim și Ana. Așa se întâmplă și a doua zi după Botez, când îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Ioan este cel care arată oamenilor diferența dintre botezul pocăinței și botezul creștin, care va fi „cu Duh Sfânt și cu foc”.
Botezul Domnului, este praznic împărătesc și în această zi, în toate bisericile se face „sfințirea cea mare a apei” (agheasma mare), de binefacerile căreia se bucură toți creștinii ortodocși. Agheasma Mare are daruri îndoite față de Agheasma Mică ce se face de obicei în biserică sau la casele creștinilor. De obicei, Agheasma alungă demonii, aduce binecuvântarea lui Dumnezeu, iar despre Agheasma Mare, se spune că este „vindecătoare de toate bolile”. De aceea ea se păstrează „la icoane”. Ea se consumă fără restricții, timp de 8 zile, pe nemâncate, înaintea Anaforei. După această perioadă, conform regulilor, ea poate fi luată doar cu îngăduința preotului, după spovedanie, mai ales de către cei care au fost opriți de la Sfânta Împărtășanie, însă aici nu există o regulă generală. Pentru că este un dar de la Dumnezeu și ne este dat să ne bucurăm de darurile dumnezeiești, Agheasma poate fi consumată la vreme de ananghie de credincioși. Este recomandat însă ca, pe cât este cu putință, după expirarea celor 8 zile, consumul ei, să fie consultat mai întâi cu preotul duhovnic.
Slujba Agheasmei Mari este oficiată de două ori pe an, în Ajunul Bobotezei și de Bobotează. Cea dintâi ne aduce aminte de Botezul lui Ioan, iar cea de a doua de Boteul Domnului, însă și Ageheasma din ajun și cea din ziua sărbătorii, au același efect, cu excepția că prima este utilizată mai des de preoți sau arhierei la sfințirea Troițelor, veșmintelor preoțești etc. iar cea de a doua este destinată spre uzul credincioșilor.
La sărbătoarea Botezul Domnlui, credincioșii cântă Troparul sărbătorii: ” În Iordan botezându-te tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat: că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-te, şi Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire ţie”.

Să aveți o sărbătoare frumoasă! La mulți ani tuturor celor care poartă numele Ion sau Ioan. Apropo, 107500 de moldoveni poartă numele de Ion, 2148 – Ionela, 121 – Ioana, 591 – Ioan, 280 – Ionel și 5 – Ionică.

IPS Vladimir: „Fiecare an din vecie vine şi în vecie se întoarce. Dar, fiecare an lasă o amprentă pe pământ”.

INTERVIU

• 20 de ani în fruntea Bisericii Ortodoxe din Moldova şi 35 de ani de preoţie

Iulian Proca: Înalt Prea Sfinţia Voastră, în anul 2009, s-au împlinit 20 de ani de când vă aflaţi în fruntea Bisericii Ortodoxe din Moldova. În această perioadă, Biserica a trecut prin multe încercări şi chiar provocări. Cum vi s-a părut că s-a dezvoltat Biserica în toţi aceşti ani?

IPS Vladimir: Întradevăr anul acesta am împlinit 35 de ani de preoţie şi 20 de ani de când am devenit arhiereu, pe atunci Episcop al Chişinăului şi Întregii Moldove. Pe parcursul acestor 20 de ani, au fost şi ani de tristeţe, dar au fost şi ani de bucurie. Greu a fost la început. Orice început este greu. Dar cu susţinerea preoţilor, cu susţinerea credincioşilor, călugărilor, conducerii statului, am reuşit să facem multe: am reuşit să continuăm deschiderea bisericilor, mănăstirilor, să edităm cărţi bisericeşti, să hirotonim diaconi şi preoţi pentru a sluji Bisericii lui Hristos. Toate acestea s-au înfăptuit cu binecuvântarea Domnului, cu ajutorul preoţilor şi a creştinilor.

Iulian Proca: În aceşti 20 de ani, au fost restaurate multe locaşuri de cult – multe biserici, multe mănăstiri. Disponibilitatea cu care creştinii au participat la toate aceste procese, a arătat că avem un popor credincios. Şi totuşi în viaţa de zi cu zi, vedem că oamenii mai puţin ascultă de glasul bisericii în ceea ce priveşte unele probleme cum ar fi, spre exemplu, dragostea faţă de aproapele şi altele. Cum încearcă Biserica să-i aducă astăzi pe toţi la Cuvântul lui Dumnezeu?

IPS Vladimir: Majoritatea locuitorilor acestui pământ sunt de credinţă ortodoxă. Dânşii au dragoste de Dumnezeu şi dragostea lor se arată nu prin cuvinte ci prin fapte bune. În timpurile grele pentru Biserică, creştinii ortodocşi din Republica Moldova, vizitau mănăstirile din Ucraina, din Rusia, din alte ţări. Întotdeauna mergeau cu autocarele pline cu zahăr, cu pâine, cu ulei pentru a face jertfă mănăstirilor. Eu îi cunosc pe creştinii din Republica Moldova încă di anii 1960 când eram mic şi mergeam la Mănăstirea de la Pociaev şi îi întâlneam acolo. De atunci mă cunosc chiar şi cu mulţi clerici di Republica Moldova. Unii dintre ei, deja au plecat la Domnul, cu părere de rău, alţii încă mai sunt pe acest pământ. Creştinii noştri întotdeauna sunt gata, din bucăţica sa de pâine sunt gata să jertfească pentru Biserică. Numai împreună cu ei noi reuşim să facem fapte bune, fapte bineplăcute lui Dumnezeu.
În anii ’90 eram bucuroşi că se redeschid mănăstirile. Situaţia în ţară era alta. Existau unii businessmani care ajutau Biserica. Cu timpul, situaţia s-a schimbat, am trecut prin diferite crize. Cu toate acestea, oamenii, din puţinul pe care îl au, jertfesc pentru a împodobi Casa Domnului. Pe parcursul acestor 20 de ani de când mă aflu la cârma bisericii, la cele 400 de biserici care erau la început, s-au redeschis 800 de biserici, s-au redeschis încă 40 de mănăstiri pe lângă cele 2 care funcţionau şi încă 8 schituri. Au fost înfiinţate 8 şcoli teologice. Toate acestea se fac datorită tuturor celor care sunt alături de Biserică: clericilor, călugărilor, creştinilor şi conducerii ţării.

Iulian Proca: Dacă ar fi să facem unele prognoze în ceea ce priveşte evoluţia Bisericii ortodoxe din Moldova în viitorul apropiat sau mai îndepărtat care vor fi metodele pentru a educa o generaţie sănătoasă din punct de vedere spiritual sau ce planuri pe tărâm duhovnicesc, consideraţi că ar trebui realizate în primul rând?

IPS Vladimir: De la bună început am avut scopul să edităm cărţi, să înfiinţăm şcoli duminicale, să lucrăm cu tineretul. Am cerut de la fosta conducere a Republicii Moldova, începând încă cu anul 1993 să permită predarea religiei în şcoală ca să-i putem educa pe cei mici, încă din banca şcolară. Cu părere de rău, nu există o lege care ar prevedea predarea religie în şcoală, dar, cu toate acestea, avem primari, avem directori de şcoală buni care permit clerului bisericesc să predea religia în şcoală. Eu sper că prin educaţia religioasă a tineretului, noi vom învinge toate greutăţile. Ar fi bine ca noi să lucrăm cu tineretul, dar şi tineretul ortodox să asculte de Biserică şi prin aceasta vom învinge. Bineînţeles, la momentul actual, trebuie de vorbit cu tinerii, în limbaj nou, în limbajul lor. Noi, ce mai vârstnici, vorbim în limba bisericească. Dar, cu tinerii care au venit în banca şcolară, sau la instituţiile superioare de învăţământ, trebuie de vorbit întrun limbaj contemporan până a-i aduce la limba bisericească. Eu le mulţumesc tinerilor ortodocşi care au dorinţa de a colabora cu Biserica, de a face fapte bune pentru ca astfel să fim mai aproape de Biserică, mai aproape de Dumnezeu.

Iulian Proca: Din aceşti 20 de ani, care credeţi că au fost cei mai prolifici, cei mai buni ani?

IPS Vladimir: Fiecare an din vecie vine şi în vecie se întoarce. Dar, fiecare an lasă o amprentă pe pământ. Nu pot să spun că un an a fost mai bun, altul mai rău, pentru că toţi anii sunt binecuvântaţi de Dumnezeu. Pur şi simplu, poate întrun an am reuşit să facem mai multe fapte bune, în alt an mai puţine fapte bune, dar ne străduim să facem întotdeauna bine.

Iulian Proca: Întrucât se împlinesc şi 35 de ani de când aţi fost hirotonit preot, aş vrea să ne povestiţi unde aţi slujit prima dată şi cum aţi luat hotărârea de a merge la slujirea preoţească?

IPS Vladimir: Încă de mic copil am vrut să fiu preot. Această dorinţă mi-a intrat în inimă, când la vârsta de 5 ani, am vizitat Mănăstirea Pociaev, apoi biserica din sat. Pe atunci erau timpurile vestitului Hruşciov, nu era posibil să mergi liber la biserică, să te rogi în biserică. De aceea eram nevoit să mă ascund în timpul Liturghiei în pălămărie. Liturghia începea la ora 6 dimineaţa şi la ora 9 biserica trebuia să fie închisă, pentru că toţi „se grăbeau la lucru”, deşi era duminică. Învăţând la şcoală, dorinţa aceasta nu mi-a dispărut, pentru că şi rudele mele şi părinţii mei, mai ales mama, cânta în strana bisericii. Toate rudele mele au fost legate strâns de biserică, deşi aveau diferite posturi. Apoi, am fost luat la armată. După armată, am vrut să fiu ipodiacon. Dar, Episcopul de atunci al Cernăuţilor, Teodosie Panciuc, a fost transferat în oraşul Smolensk din Rusia. I-am scris o scrisoare şi m-a invitat să vin la el. Acolo am fost mai întâi palamar, apoi ipodiacon, iar peste un an şi jumătate am fost hirotonit diacon. Am rămas în Catedrala din Smolensk cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, am fost hirotonit preot şi am slujit acolo, în total, de la pălămar până la preot cu cruce de aur, 8 ani de zile.
Mulţumesc Maicii Domnului Olighitria de la Smolensk care mi-a fost alături întotdeauna. Apoi, de la Smolensk, în anul 1981, am revenit la baştină, în Cernăuţi, unde am slujit în Catedrala din Cernăuţi. Peste doi ani, am fost numit în funcţia de secretar eparhial. Am dus această ascultare încă 6 ani de zile, până la naul 1989 când am fost înainta la treapta de episcop.

Iulian Proca: Toate sărbătorile creştine sunt frumoase. Dar, aveţi o sărbătoare la care ţineţi mai mult, pe care o simţiţi mai aproape de suflet?

IPS Vladimir: Sărbătorile ne sunt date să cinstim un sfânt sau altul sau pe Maica Domnului sau pe Mântuitorul Iisus Hristos. Noi încă din copilărie ne aducem aminte de Naşterea Domnului, Învierea Domnului. La Naşterea Domnului primeam cadouri, hăinuţe noi. La Paşti ciocneam câte un ou roşu şi spuneam „Hristos a Înviat”, ducând astfel tuturor vestea cea bună a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos şi astfel adeverind profeţiile Scripturii şi dovedind că mărturisim credinţa cea adevărată. Acestea sun cele mai luminoase sărbători.
La moldoveni există un obicei, să se bucure de orice sărbătoare, să se întâlnească cu prietenii şi să vorbească despre viaţa pământească. Dar, să nu uite niciodată de viaţa cea duhovnicească, viaţa cerească, viaţa de apoi.

A intervievat Iulian Proca

Naşterea lui Hristos să vă fie de folos!

Adeseori noi tindem să confundăm Crăciunul cu o mare bucurie. Dar, de fapt, dacă ne gândim la rostul venirii în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, atunci motive de bucurie sunt puţine. Dumnezeu a promis lui Adam şi Evei în Rai că va trimite "la plinirea vremii" un Mântuitor. Şi iată vremea a sosit. A sosit momentul când lumea, atât de afundată în păcat, nu mai avea puterea de ieşi din mocirla în care se afla. A trebuit ca Dumnezeu să ia trup de om, pentru a-l scoate pe om din abisul în care a căzut şi a-l ridica, ca omul să se îndumnezeiască.

Pentru noi venirea în lume a lui Dumnezeu, este începutul Răstignirii Sale pentru păcatele noastre, iar Învierea este Biruinţa Lui asupra firii noastre pervertite. Aceasta este şi marea diferenţă care ne deosebeşte pe noi, ortodocşii, de alte "învăţături" care văd în Naşterea Domnului un eveniment primar şi în Învierea Lui un eveniment secundar.

Desigur, venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos nu este altceva decât dovada supremă a iubirii lui Dumnezeu faţă de lume. Acest gând ne consolează şi ne face mai încrezăori în viaţă. Căci cine ne-a iubit în viaţa asta atât de mult încât să-şi pună propria viaţă pentru ca noi să trăim?

În faţa Bethleemului, a ieslei în care vine pe lume un Prunc divin, gândurile noastre trebuie să se îndrepte către cele mai frumoase fapte. Să clădim în sufletele noastre ieslea Bethleemului, să-l primim acolo pe Pruncul Iisus şi din inimile noastre să-I dăm căldura pe care înzadar au căutat-o Iosif cu Maria pe la casele oamenilor la uşa cărora au bătut şi nu au aflat adăpost. Împreună cu colindătorii să cântăm:

"E sărbătoare şi e cald

În casa ta acum

Dar nu uita 

Când eşti vois,

Creştine, să fii bun".

Crăciun Fericit! Naşterea lui Hristos să vă fie de folos!

Mănăstirea Chistoleni – o Mănăstire care a renăscut

Aflându-mă recent întro deplasare de serviciu în raionul Basarabeasca, unde realizam filmări în vederea turnării unui film despre Moldova şi locurile ei pitoreşti, am avut fericita ocazie să descopăr o mănăstire, o mănăstire care a renăscut ca pasărea Phoenix, după ce în timpurile de odinioară a fost distrusă în totalitate. Niciunul din edificiile de altădată a Mănăstirii nu au mai ajuns până în timpurile noastre. Bucuria, dar şi mirarea mea a fost cu atât mai mare cu cât am desoperit această mănăstire în sudul republicii, iar în sud, Moldova practic nu are mănăstiri. Mănăstirea este situată la circa 6 km de satul Sadaclia, Basarabeasca. Pe toată această distanţă, spre Mănăstire duce un drum de ţară. Se merită însă să-l parcurgi. Odată ajuns, am desoperit o biserică, un bloc de chili pentru vieţuitorii Mănăstirii şi câteva răstigniri. E mult sau e puţin? Eu cred că e mult, dacă ţinem cont de faptul că la anul 1997 când s-a redeschis Mănăstirea, aici nu mai rămăsese piatră pe piatră din vechea aşezare monastică.
Mănăstirea poartă hramul „Sf. Nicolae” şi este o mănăstire de maici. La momentul actual, în Mănăstire vieţuiesc nouă maici şi doi preoţi. Preotul duhovnic al Mănăstirii, părintele Filaret, îi mulţumeşte lui Dumnezeu că i-a dat puteri să zidească, cu ajutorul creştinilor, dar şi cu ajutorul administraţiei publice locale, cele câteva edificii. Dar, spune părintele, la Mănăstire vin tot mai mulţi creştini şi biserica este uneori neîncăpătoare, pe timp de vară slujbele se oficiază chiar şi afară. Iată de ce îl roagă pe Dumnezeu să-i dea puteri să mai construiască o biserică. Şi aşa cum râvna pentru cele duhovniceşti a comunităţii monastice de la Mănăstirea „Sf. Nicolae” este mare, deja există un proiect de construcţie a unei biserici mai mari, mai încăpătoare.
Mănăstirea de maici „Sf. Nicolae” din Sadaclia, Basarabeasca, mai este cunoscută şi ca Mănăstirea de la Chistoleni. Din vechile documente aflăm că Mănăstirea Chistoleni a fost înfiinţata în anul 1932, de Mitropolitul Gurie Grosu (1926-1936), pe moşia lui Vasile Pistol, un creştin, originar din satul Sadaclia, care a donat 50 de hectare de pământ Mitropoliei. În documente, Mănăstirea este numită şi „Manastirea Mitropolitiilui Gurie”.
Până la închidere, era o asezare monastcă mică, având o biserică şi un corp de chilii. La anul 1932 numărul vieţuitorilor era de 20, iar stareţ al Mănăstirii era Iachint Ciobanu, un ucenic al Mitropolitului Gurie care la acea vreme avea 36 de ani, ceea ce presupune că iniţial Mănăstirea a fost o mănăstire de bărbaţi.
În perioada celui de al doilea război mondial, mai exact în anul 1942, mănăstirea era deja o mănăstire de maici, şi depre asta aflăm din unele surse care spun că în acel an, din cauza războiului, maicile au plecat la Vărzăreşti, iar Mănăstirea a fost transformată în inchisoare pentru deţinuţi militari. După război aici erau aduşi şi deţinuti politici.
Din 1950 pe teritoriul Mănăstirii, a funcţionat un spital, iar după închiderea acestui spital, încăperile mănăstirii au fost folosite de gospodaria agricolă din localitate.
În această perioadă, Mănăstirea a fost distrusă până în temelie, iar din ceea ce a rămas din edificiile ei, au fost construite câteva ferme.
Aşa, mulţi ani la rând, locul pe care cândva se înălţa o mănăstire, a pustiit. Dar, în primăvara anului 1997, mănăstirea a fost reactivată ca mănăstire de maici cu numele „Mănăstirea Chistoleni”. Tot atunci a început construcţia edificiilor necesare pentru desfăşurarea vieţii mănăstireşti. Practic, cea mai mare parte a lucrărilor de edificare din nou a mănăstirii „Sf. Nicolae” s-au desfăşurat timp de un an. Atunci s-a pus şi temelia actualei biserici.
Localnicii spun că la redeschiderea Mănăstirii au contribuit în mod deosebit doi frati, preoti: părintele Ioan Jelihovschi, care actualmente este preot paroh în satul Carabetovca si protoiereul Valerian Jelihovschi, preot paroh al bisericii din satul Sadaclia.

O sărbătoare de suflet la Mănăstirea Curchi

În palmaresul cultural – religios al poporului nostru, cu siguranţă Mănăstirea Curchi, reprezintă o perlă. După ani de zile de indiferenţă, care au trecut pesete Mănăstire ca o grea amintire a venit timpul ca această perlă să fie readusă la starea ei de altădată. De sărbătoarea Sfântul Dimitrie, la Mănăstirea Curchi, a avut loc un eveniment important - finisarea primei etape de reconstrucţie a acestui Sfânt Aşezământ. La eveniment a participat lume multă, atât conducerea de vârf a Republicii Moldova, cei care au vegheat îndeaproape asupra procesului de reconstrucţie cât şi sute de credincioşi care au venit să se împărtăşească din bucuria acestei sărbători. De asemenea a fost prezent la sărbătoare şi un oaspete din Patriarhia Ierusalimului, PS Theophilact, Arhiepiscop de Iordania. Mănăstirea Curchi şi-a deschis larg porţile pentru toţi, iar clopotele Mănăstirii au sunat a sărbătoare.

De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la Mănăstirea Curchi a avut loc o sărbătoare de zile mari. Liturghia sărbătorească a fost dedicată nu doar sărbătoririi Sfântului Dimitrie ci şi finalizării primei etape de reconstrucţie a Mănăstirii.
După ani şi ani de zile, în care Sfânta Liturghie, nu s-a putut oficia, în biserica de căpetenie a Complexului monastic Curchi, biserica „Naşterea Maicii Domnului”, în această biserică a fost oficiată cea mai importantă slujbă creştină.
Către finalizarea primei etape de reconstrucţi a Mănăstirii Curchi, a fost de parcurs o cale lungă. Nu numai prin muncă ci şi prin rugăciune multă s-a reuşit reedificarea acestui sfânt aşezământ. Chiar însuşi evenimentul a început printro preveghere în ajun. Patroana cerească a Mănăstirii Curchi este Maica Domnului şi către Ea ca spre cea mai de seamă mijlocitoare a lumii la Dumnezeu, obştea monahală a Mănăstirii îşi îndreaptă rugăciunile, pentru ca prin milostivirea Ei, toate lucrările de reconstrucţie, să fie aduse la bun sfârşit.
Deşi în procesul de reconstrucţie sunt implicaţi muncitori profesionişti, antreprenorul general al lucrărilor de reconstrucţie fiind firma „Glorinal”, la desfăşurarea lucrărilor de reconstrucţie a contribuit fiecare cetăţean în parte, prin suportul pe care l-a adus, iar lucrările au demarat în anul 2006 imediat după Tele şi Radio Maratonul „Mănăstirea Curchi – din ruine spre înălţare”, desfăşurat de Compania „Teleradio – Moldova”. Astfel sărbătoarea de la Curchi, a fost o sărbătoare a noastră, a tuturor şi a celor care au adus din puţinul lor lui Dumnezeu, şi acelor care încă se gândesc să o facă.
Mănăstirea Curchi reprezintă pe bună dreptate o perlă a monahismului de la noi, din Moldova şi pentru pitorescul deosebit care domină aici, dar, şi pentru istoricul ei destul de bogat, căci pe parcursul istoriei această Mănăstire a fost vizitată de către mari personalităţi. Tot de aici, astăzi, este coordonată şi viaţa monahală din Republica Moldova, căci stareţul acestei Mănăstiri, Arhimadritul Siluan, este şi Exarhul tuturor Mănăstirilor din Moldova.
Deşi astăzi biserică principală a Mănăstirii, Catedrala „Naşterea Domnului”, se află încă în reconstrucţie, către sărbătoarea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ea a fost pregătită pentru slujire. De menţionat că pe lângă desfăşurarea lucrărilor la alte edificii, lucrările de reconstrucţie la biserica „Naşterea Maicii Domnului” au demarat chiar de la începutul întregului proces de reconstrucţie şi ele vor mai dura încă, întrucât partea cea mai grea a lucrărilor este îndreptată anume către edificiul acestei biserici, o biserică impunătoare din punct de vedere arhitectural dar şi din punct de vedere spiritual.
Până în prezent, au fost finisate lucrările de acoperire a celor 5 turle ale bisericii „Naşterea Maicii Domnului”, ele au fost tencuite şi vopsite în culorile în care se va îmbrăca cu timpul întreaga biserică, iar în interior, au fost tencuiţi pereţii şi au fost efectuate lucrări de finisare pentru începerea picturii. Între timp a fost aurită şi Catapeteasma bisericii, lucrările de aurire fiind executate de către meşteri iscusiţi în acest domeniu din Rusia şi anume de la fabrica „Sofrino”.
Dealtfel, acum mai bine de doi ani, când au demarat lucrările de reconstrucţie a bisericii „Naşterea Maicii Domnului”, aceasta se afla întro stare deplorabilă, accesul către clopotniţa bisericii care se află în una din turlele ei, la o înălţime de aproape 54 de metri fiind foarte anevoios şi chiar periculos. Dar în aceşti doi ani, aici au fost instalate clopote noi, lucrările de reconstrucţie au început şi iată că am asistat şi la momentul când în biserica „Naşterea Maicii Domnului” s-a slujit prima Sfânta Liturghie după o perioadă în care cea mai importantă slujbă creştină, dar şi alte slujbe nu s-au oficiat în acest locaş sfânt, care nu ar trebui niciodată să aibă o altă destinaţie decât aceea ca în interiorul lui să i se slujească lui Dumnezeu, să I se aducă rugăciuni Creatorului pentru creatura Sa şi să I se aducă mulţumiri Creatorului de la creatura Sa.
La finele Sfintei Liturghii, pe aleea centrală a Mănăstirii a avut loc înconjurul Sfântului Aşezământ şi s-a încheiat sărbătoarea cu un Tedeum de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate şi îndeosebi pentru purtarea de grijă în acest complicat proces de readucere la o stare normală a Mănăstirii Curchi.
Pe teritoriul Mănăstirii Curchi există şi o biserică cu hramul „Sf. Dimitrie”, care se află în imediată apropiere de biserica centrală „Naşterea Maicii Domnului” şi ea este alipită de un alt edificiu din Complexul Monastic Curchi şi anume de Casa Arhierească. Această biserică „Sf. Dimitrie”, a fost restaurată, împreună cu Casa Arhierească şi ea face parte din edificiile ce s-au dat în exploatare în prima etapă de reconstrucţie. Atunci când spunem că această biserică a fost restaurată, bineînţeles că avem în vedere restaurarea care a fost posibilă până la această etapă, pentru că despre o restaurare în sens larg şi definitiv, vom putea vorbi doar la finele întregului proces de restaurare a Mănăstirii Curchi care, apropo, este preconizat pentru sfârşitul anului 2009, astfel că imediat începerii celei de a doua etape a reconstrucţiei, urmează ca în biserica „Sf. Dimitrie” să înceapă pictura murală pe interior. Vom aminti că pe teritoriul Mănăstirii Curchi există 5 biserici: biserica centrală „Naşterea Maicii Domnului”, biserica „Sf. Nicolae” – prima biserică la care au început lucrările de reconstrucţie şi care către sărbătoarea Sf. Dimitrie a fost finisată în proporţie de sută la sută, apoi biserica „Sf. Dimitrie” despre care am amintit, biserica din Trapeză cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” şi biserica din cimitirul Mănăstirii, biserica „Tuturor Sfinţilor”. Patru dintre aceste biserici, întro măsură sau alta au fost deja restaurate sau cel puţin lucrările de restaurare la ele au început. În cea de a doua etapă a reconstrucţiei Mănăstirii Curchi urmează să înceapă lucrările de restaurare la biserica din Trapeză, împreună cu edificiul Trapezăriei.

Biserica de căpetenie a Mănăstirii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, este numită şi pe drept cuvânt „perla Complexului monastic Curchi”. Deşi părerile în acest sens s-au împărţit, se pare totuşi că este o copie fidelă a Catedralei „Sf. Andrei” din Kiev, proiectată, după unele versiuni de cunoscutul arhitect Bartholomeu Rastreli. De comun acord cu obştea monahală, astăzi, Consiliul de Observatori pentru reconstrucţia Mănăstirii Curchi şi administraţia Mănăstirii, intenţionează să redea bisericii aspectul pe care l-a avut atunci când a fost construită. Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, impresionează pin grandoarea ei, de aceea şi cea mai grea parte a lucrărilor de reconstrucţie, revine asupra acestei biserici. Experţii evaluează lucrările necesare doar la renovarea exteriorului bisericii la câteva milioane de lei.
Totuşi, o parte din lucrările de reconstrucţie la biserica “Naşterea Maicii Domnului”, au fost finisate. Până astăzi, cele 4 turle mai mici ale bisericii, construite din piatră, dar deteriorate de trecerea timpului, au fost reconstruite. Una din aceste turle adăposteşte noile clopote, cea mai somptuoasă achiziţie a Mănăstirii Curchi, turnate de meşteri iscusiţi din Rusia, una din puţinele ţări din lume, în care se produc aceste obiecte bisericeşti.
De asemenea, ţinând cont de planşele descoperite în arhive, proiectul reconstrucţiei turlei principale a bisericii, s-a desfăşurat în conformitate cu planul iniţial. Sus, pe biserică au fost ridicate tone întregi de beton care a fost turnat pentru a consolida întreaga construcţie.

Mănăstirea Curchi reprezintă un important centru spiritual, dar şi un important loc de atracţie turistică. Aici cresc şi până astăzi stejari seculari, a căror vârstă este estimată la 200-350 de ani. În proprietatea Mănăstirii se află de asemenea şi câteva bazine, dintre care unul de piatra, amenajat într-un peisaj pitoresc. Cu un trecut cultural si religios de două veacuri, mănăstirea Curchi se califică printre cele mai însemnate monumente ale arhitecturii moldoveneşti.
Acest loc sacru a fost mereu un focar de cultură şi de viată duhovnicească. Însă în 1958 puterea sovietică a izgonit călugării, a distrus numeroase icoane, a ars literatura religioasă si artistică de circa 4 mii de volume. Bisericile de pe teritoriul mănăstirii, au fost transformate în depozite, sau încăperi auxiliare cu o altă menire decât cea creştină.
În 1959 pe teritoriul mănăstirii a fost construită o colonie de alienaţi, care a ajuns apoi spital de psihiatrie. Astăzi, la mănăstirea Curchi, care se află în restaurare, vin tot mai mulţi turişti dornici de a afla trecutul acestui sfânt aşezământ care a rezistat cu demnitate vitregiilor vremii.
Edificiul uneia dintre bisericile Complexului monastic, biserica de iarna „Sf. Dumitru”, care astăzi este pregătită pentru demararea în interiorul ei a picturii, datează din anul 1775 şi ea a fost construită de către întemeietorul mănăstirii, Iordache Curchi. Felul construcţiei acestei biserici reprezintă un exemplu foarte reuşit a stilului neobizantin.

Potrivit unor legende, Mănăstirea Curchi, a fost întemeiata de către Ştefan cel Mare, iar ca ansamblu arhitectural s-a format mai târziu, in veacurile XVIII-XIX. Dar această versiune este greu de verificat pentru că nu are un suport documentar. Cea mai plauzibilă versiune rămâne că Mănăstirea Curchi a fost întemeiată în secolul al 18-lea de către fraţii Iordache şi Mihail Curchi, care la început au construit un modest schit din lemn, iar mai târziu au zidit primele biserici din piatră. Despre cei doi fraţi se ştie că au îmbrăţişat apoi viaţa monahicească, purtând numele de monah de Ioan şi, respectiv, Manase.
Astăzi printre lucrările de restaurare are urmează să fie efectuate şi să fie finalizate la sfârşitul anului 2009, se pot enumera lucrările pe interiorul edificiului stăreţiei, restaurarea seminarului de altădată al Mănăstirii, trapeza împreună cu biserica şi altele.
Dealtfel nu se poate spune că s-a muncit în tot acest timp de doi ani de când au demarat lucrările de reconstrucţie a Mănăstirii Curchi doar asupra unor edificii, care au fost date în exploatare, la sfârşitul cele dintâi etape a reconstrucţiei şi a altor nu. S-a muncit în toată această perioadă în ansamblu la Complexul Monastic Curchi. De aceea chiar şi la edificiile care urmează a fi finalizate în cea de a doua etapă, lucrările de restaurare au început.
Istoricul Mănăstirii Curchi de la începutul anilor 60 ai secolului trecut ca şi a multor alte mănăstiri din Moldova are o desfăşurare tristă, căci anume din această perioadă începe numărătoarea inversă a anilor în care nepăsarea omenească s-a descoperit în toată „plenitudinea” ei. În perioada de la anul 1959, până în a doua jumătate a anilor 90, Mănăstirea nu a avut un stăpân adevărat. La anul 1959, ea a fost înstrăinată forţat de Biserică şi în edificiile ei, precum şi în bisericile Complexului Monastic Curchi şi-a găsit adăpost indiferenţa.
Pe timpul când pe teritoriul Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului” din Curchi, s-a aflat spitalul psihiatric, cele 5 biserici ale complexului monahal, precum şi edificiile care au servit cândva bunei desfăşurări a unei vieţi mănăstireşti, au fost lăsate la voia întâmplării. Ruinată şi aproape distrusă arăta Mănăstirea la 27 august 1999, când conducerea ei a fost preluată de părintele Arhimandrit Siluan Şalaru, actualul stareţ al Mănăstirii Curchi şi Exarh al Mănăstirilor din Moldova. Mai mult decât atât, la acel moment, în biserica „Tuturor Sfinţilor”, din cimitirul mănăstirii, era amenajată o morgă, de pe timpul când aici se afla spitalul psihiatric, iar în interiorul bisericii încă mai erau cadavre umane.
Dorinţa fermă a obştii monahale, venită la acea vreme la Mănăstire a fost de a reînălţa Mănăstirea pentru a-i reda chipul de altădată şi pentru a o face ceea ce a fost ea altădată - una din cele mai bogate mănăstiri din punct de vedere material, arhitectural, organizatoric cât şi din cel al vieţii mănăstireşti, căci la momentul închiderii în anul 1958, numărul călugărilor la Mănăstirea Curchi, după cum se ştie din documentele timpului, depăşea cu mult cifra de 100.
Deşi astăzi la Mănăstirea Curchi, lucrările de reconstrucţie sunt în plină desfăşurare, din cauza delăsării, pe perioada de după închidere până la anul 1999, toate edificiile complexului, au avut de suferit. Renovarea lor, a necesitat şi mai necesită încă, o muncă enormă.
Până în prezent, s-a muncit foarte mult şi la infrastructura mănăstirii, distrusă de trecerea timpului. Astfel, la mănăstire, a ajuns apeductul, a fost aprinsă flacăra albastră şi astăzi edificiile Mănăstirii pot fi încălzite pentru păstrarea lucrărilor deja efectuate, ca spre exemplu pentru păstrarea picturilor efectuate. De asemenea, în ograda Mănăstirii şi în teritoriul adiacent a fost construit şi amenajat un parc dendrologic de orară frumuseţe. Lucrările s-au desfăşurat sub îndrumarea Academicianului Alexandru Ciubotaru, Directorul Grădinii Botanice din Chişinău. Astfel, în Mănăstire au fost sădiţi arbori şi arbuşti, unii de specii rare, care înfrumuseţează întreg Complexul Monastic. Astăzi Mănăstirea Curchi şi-a schimbat total aspectul faţă de acum doi ani şi jumătate şi asta se datorează şi frumuseţii excepţionale a Parcului dendrologic care a fost amenajat aici.
Astăzi Mănăstirea Curchi, nu este numai un loc în care muncesc zidarii ci şi un loc în care viaţa monahicească, se vrea trăită din plin. Şi acest lucru este cel mai important pentru că aceasta este menirea unei Mănăstiri – de a avea o viaţă spirituală plină şi astfel călugării să se poată ruga în pace nu numai pentru ei dar şi pentru toţi noi care ne ducem viaţa de zi cu zi în lumea largă.

La restaurarea Mănăstirii Curchi şi-au adus aportul o bună parte din cetăţenii Republicii Moldova. În cadrul tele şi radiomaratonului din anul 2006, în vederea reconstrucţiei Mănăstirii Curchi au fost acumulaţi circa 2 milioane de lei, dar lucrările de restaurare desfăşurate până acum, au depăşit cu mult această sumă, până la acest moment, deja fiind valorificaţi peste 80 de milioane de lei. La momentul actual, potrivit unor evaluări circa 80 la sută din totalul de lucrări preconizate în procesul de reconstrucţie a Mănăstirii Curchi, deja a fost efectuat. Dar, foarte mult lucru mai rămâne de făcut, şi vrem şi noi să împărtăşim aceeaşi speranţă atât a obştii monahale de aici cât şi a tuturor celor implicaţi în reconstrucţia acestui grandios Complex monastic că până la finele anului 2009 - începutul anului 2010, Mănăstirea Curchi va fi restaurată în totalitate şi astfel noi cu toţii ne vom bucura de o sărbătoare şi mai mare, aceea de revenire la normal a acestei Mănăstiri în interiorul căreia s-au format mari personalităţi ale neamului nostru şi care a avut o înrâurire semnificativă în istoria ţării noastre.