(un discurs adaptat, în care am folosit și unele elemente din articolul precedent despre predarea religiei în școală)
Înalt Prea Sfinția Voastră
Dle prim – ministru
Prea Cucernici și Prea Cuvioși Părinți,
Doamnelor și domnilor,
Onorată asistență,
Înainte de a trece la tema propriu – zisă a discursului meu, mă voi opri foarte pe scurt asupra tematicii generale a Conferinței de astăzi „Predarea religiei – factor de consolidare a societății” și voi spune că încă din faza de discuție asupra predării religiei în școală, acest subiect, se pare că a polarizat societatea
noastră: în oameni care susțin predarea obligatorie a religiei în școală, în cei care susțin predarea facultativă; în oameni care doresc ca religia să fie predată în școli și în cei care nu doresc acest lucru. Așa sau altfel introducerea religiei ca obiect facultativ a generat un nou soi de discuții. Și așa cum știm cu toții că din discuții se naște adevărul, sperăm că anume adevărul care va rezulta din aceste discuții, va fi cel care va consolida societatea noastrăPe de altă parte, până iese la iveală acest adevăr, sunt semnalate cazuri care încă ne pun în fața unor întrebări. De exemplu, recent am aflat că într-un liceu din Chișinău, părinții copiilor nu doar că nu au scris cerere că ar dori ca religia să fie predată copiilor lor, ci au scris cereri că refuză predarea religiei și au scris aceste cereri toți părinții deopotrivă. 
Într-o discuție cu un binecunoscut teolog rus, pe care am avut-o recent, după o discuție lungă cu argumente bine puse la punct din partea lui, l-am întrebat care ar fi totuși argumentul forte în favoarea predării în școală a religiei, pe care l-am putea aduce anume pentru acești părinți. A ezitat să-mi spună direct, dar din discuția ulterioară am desprins o frază: „Ceea ce vei semăna, aceea vei culege”. „Ceea ce vei semăna, aceea vei culege” – este o expresie bine cunoscută pentru noi. Dacă o privim doar în înțelesul ei propriu – zis atunci avem în vedere un teren agricol, în care investim ceva, sădim niște semințe ca peste o anumită perioadă să culegem roadele și să avem de mâncare..
Nu ne trebuie prea multă imaginație ca să înțelegem acest lucru. Este o expresie des utilizată în popor… dar vine din Sf. Scriptură, unde are nu doar un înțeles strict agricol, ci în special un înțeles spiritual… Și în acest înțeles „ceea ce vei semăna, aceea vei culege” are o legătură directă cu predarea religiei în școală. Or, educația copiilor noștri este ceea ce sădim noi în inimile și cugetele lor, ca într-un viitor, în toamna maturității lor, să ne bucurăm de roade.Dar ce anume trebuie să sădim noi în acest ogor ca să ne bucurăm de roade bune? Cât și cum trebuie să investim? Nu trebuie să mergem prea departe pentru un răspuns, căci avem atâtea exemple biblice, dar un îndemn în mod special ne poate capta atenția noastră, un îndemn dat cu mult înainte de venirea Mântuitorului în lume, acela al fiului lui Veriin de la Valemot, Sfântul prooroc Osea, care zice: „Semănaţi-vă fapte bune, căci numai aşa veţi secera milostivire; prefaceţi ţelina în ogoare ale cunoaşterii de Dumnezeu şi căutaţi pe Domnul, ca El să vină şi să vă îndestuleze de roade mântuitoare!”
În perioada interbelică și eu cunosc acest lucru de la bunica mea, care a fost elevă în acea perioadă, și mi-a povestit că nicio lecție în școală nu începea fără rugăciune. „Doamne, Doamne ceresc Tată”, este din păcate pentru generația noastră, pentru generația din care fac eu parte, nu o rugăciune pe care am învățat-o la școală, ci o rugăciune pe care am învățat-o de la bunica. Și această rugăciune atât de mult a intrat în conștiința lor, a bunicilor noastre, încât ele au avut tăria să le transmită unor generații întregi de fii și nepoți.
Dacă astăzi părinții copiilor nu pot să-i învețe pe copiii lor nici măcar rugăciunea „Tatăl Nostru” și nu vor nici ca măcar școala să-i învețe pe copii această rugăciune – acesta este rezultatul rupturii dintre generația bunicilor care au învățat la școală că orice lecție începe cu o rugăciune pentru ca să poți învăța cât mai multe din acea lecție și generația bunicilor care cred că rugăciunea poate fi de folos doar înainte de examen. Toate acestea împreună sunt rezultatul unei politici a peste 50 de ani de propagandă antireligioasă care, din păcate și-a făcut efectul.
Personal, am avut ocazia să predau acum mai mulți ani, religia în școală, la clase de la 1 la 12. Printre concluziile pe care mi le-am făcut, este și aceea că elevii, au nevoie de această disciplină.
Am observat că nu există copii care să nu aibă întrebări legate de religie. Fie că e vorba de viața Mântuitorului Iisus Hristos, fie că e vorba de anumite evenimente descrise în Biblie, fie că e vorba despre cele 10 Porunci, copiii întotdeauna au întrebări chiar dacă despre acestea toate abia urmează să se vorbească peste câteva lecții. Deci, religia, nu este o disciplină care cumva ar putea deveni neinteresantă pentru elevi. Religia este disciplina care vine să plinească acea parte din interiorul omului care în permanență îl caută pe Dumnezeu. Uneori chiar și omul matur simte că s-a depărtat de Dumnezeu și caută să revină în grija Tatălui, aidoma fiului risipitor, darmite un copil care curat fiind cu inima crede în Dumnezeu tot timpul, nu doar atunci când are nevoie de El.
Dacă parcurgem curricula școlară, nu știu de vom găsi specificat acolo că matematica, limba și literatura română, informatica sau desenul au caracter obligatoriu ci vom găsi doar că ele fac parte din orele de care are nevoie elevul pentru formare. Astăzi încă mai există discuții dacă religia trebuie să fie opțională sau obligatorie în școală. Dar, prezența orei de Religie în școală și nu numai, poate chiar și în instituțiile de un nivel mai înalt decât cel școlar, nu trebuie privita doar ca un demers religios, doar ca o dorință a Bisericii ci ca un mod de reprezentare corecta a culturii, valorilor naționale și universale, ca pe un exercițiu în respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale semenilor, respectului celor din jur. Citând un ierarh al Bisericii care vorbea despre introducerea religiei în școală în România, la timpul când această chestiune era dezbătută pe larg în țara vecină, voi spune că „Religia este parte integranta a culturii europene, iar prezența acestei discipline in sistemul de învățământ public nu reprezintă o inovație sau un "model aparte", ci un act de dreptate, bazat pe cultura europeana si o necesitate permanenta in procesul nobil de formare moral - sociala a elevilor".
Sfânta Scriptură, aducându – ne în atenție o parabolă a Mântuitorului Iisus Hristos spune: „oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă, a căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.
Omul are o constituție dihotomică, este atât trup cât și spirit. Adeseori trupul omului este o oglindă a sufletului lui. Clădirea unei case, înseamnă formarea unor principii de viață sănătoase, iar principiile sănătoase odată zidite în stâncă, adică pe o temelie durabilă, nu pot fi zdruncinate atât de ușor. Iată de ce predarea religiei în școli, nu este doar o dorință ce se vrea impusă de Biserică, ea este o necesitate pentru a crește o generație de oameni sănătoasă moral, este o investiție în viitorul nostru. Trupul trăiește cu hrană trupească, pe când sufletul „cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu” (Deut. 8,3; Lc.4,4; Mt. 4,4). Iată de ce oferindu-i copilului cunoștințe din alte domenii precum matematica, informatica etc. prin introducerea religiei în școală, i-am oferi și baza pe care se va forma înțelegerea celorlalte discipline.
Din momentul în care un părinte își trimite copilul la școală, el este conștient de faptul că acest copil, nu este doar un copil al meu, pe care l-am făcut pentru mine și o să mă bucur numai eu de el, ci este un copil al întregii societăți, un copil care va merge în lume și va face parte din această mare familie a lumii, de aceea copilul meu trebuie să știe matematică, trebuie să știe gramatică, trebuie să știe biologie, să învețe educație civică ca să poată număra, ca să poată vorbi și scrie, ca să aibă grijă de trupul său, ca să fie un bun patriot etc. Dar ce îi ofer eu copilului meu pentru sufletul lui?
Temelia durabilă nu poate fi edificată decât având la bază principiile moral – religioase. Acesta este un adevăr probat pe parcursul anilor. Bunica noastră care știa că orice lecție trebuie să înceapă cu o rugăciune, ca Dumnezeu să te ajute să pricepi tot ce vei învăța, știa că ziua începe să crească după solstițiul de iarnă și scade după cel de vară, deci știa astronomie, știa să socotească zilele în care trebuie să înceapă și să sfârșească postul, deci știa matematică, știa că anumite culturi agricole trebuie sădite la anumite date, deci, știa agricultură, știa că trebuie să dai binețe oricând unui om, deci știa bunele maniere… și acest șir poate fi continuat... știa în ce an au plecat românii și au venit rușii, deci știa și puțină… pe atunci se chema istorie, astăzi se cheamă politică.
Pe când bunica care știa că trebuie să se roage doar înainte de examen… știa doar că nu trebuie să știi nimic atunci când mergi la examen… că doar te-ai rugat.
Și iată tocmai aici ne iese în vileag, încrederea în propriile noastre forțe, încrederea în cunoștințele noastre pe care le-am acumulat fără să îl rugăm pe Dumnezeu să ne lumineze mintea. Și tot Proorocul Osea ne vine în ajutor, arătând ce se întâmplă atunci când ai cunoștințe pe care nu ți le- ai clădit pe o temelie durabilă: „Ţi-ai pus nădejdea în carele tale de luptă şi în mulţimea vitejilor tăi! Dar ai arat semănând fărădelegea şi ai secerat nenorocirea, şi acum trebuie să mănânci din roadele minciunii.”
Mântuitorul Iisus Hristos, făcând o paralelă între nemurire și grăuntele de grâu asemăna nemurirea cu grăuntele de grâu care se sădește în pământ și trebuie să putrezească ca să dea din nou viață. Deci, în drumul spre nemurire, este nevoie de o jertfă din partea noastră. „Aliis inserviendo consumor” – este un moto al activității medicilor care înseamnă, „luminând pentru alții eu însumi ard”.
Pentru a sădi sămânța ce bună care să de roade, este nevoie să ne dăruim și noi cu trup și suflet acestei misiuni. În condițiile în care astăzi munca noastră pe ogorul spiritual se dă nu pentru a-i aduce pe oameni la credință, dar pentru a-i menține ca să nu se întoarcă de la Dumnezeu, problema cadrelor didactice care vor preda religia este la fel de importantă, pentru că doar cel care trăiește cu adevărat credința în Dumnezeu, o va putea transmite mai departe. Căci, după cuvântul Ap. Pavel și cel care sădește și cel care rodește sămânța, trebuie să lucreze în aceeași direcție: „Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu – spune Apostolul”. Or, dacă nu există această conexiune de jertfă între cel care sădește și cel care primește sămânța credinței, atunci tot Ap. Pavel spune „pentru că ei au semănat vânt si vor culege furtună; o semănătură care nu rodeşte spice şi care nu au nici un grăunte în ele! Şi dacă ar avea ceva în ele, străinii să le mănânce!”
Rămânând în cheia expresiei „Ceea ce semeni, aceea vei culege”, constatăm că religia ar trebui să fie un obiect ce trebuie să-și ia locul de altădată în școală. Îi înțeleg foarte bine și pe părinții care nu mai vor astăzi ca copiii lor să fie obiectul unor experimente, dar vreau să-i îndemn să ia aminte la exemplul bunicii, cea care era convinsă că „Doamne, Doamne ceresc Tată, noi pe Tine rugăm, luminează a – noastră minte lucruri bune să-nvățăm”, este rugăciunea prin care Dumnezeu îi va da puteri să le înțeleagă pe toate” și care știa că dacă își va învăța fiii și nepoții să știe această rugăciune, atunci vom avea o lume care și-a pus la temelia cunoștințelor sale învățătura de credință, deci o lume care le înțelege mai lesne pe toate, o lume mai bună. Ea a știut în ce investește - într-o lume mai bună. Noi știm? Dacă da, atunci Cel căruia așa de dulce îi spui: „Doamne, Doamne ceresc Tată”, Părinte Sfinte, „Tatăl nostru”, așa cum spune Sf. Ioan: „El îţi va da ploaie pentru semănătura ta pe care vei fi semănat-o pe pământ şi pâinea pe care o va rodi pământul va fi gustoasă şi hrănitoare. Turmele tale vor paşte în ziua aceea pe pajişti întinse„.
© Iulian Proca
CONFERINȚA TEOLOGICĂ „Predarea religiei – factor de consolidare a societății”
